Loading...
Blog

Tata si de ce sunt cum sunt

Va salut. In ultima vreme, nu stiu de ce, in jurul meu dispar tot mai des oameni sau mi se povesteste despre disparitia unor oameni. De la inceputul anului si mult mai frecvent in ultimele saptamani aud, vad sau citesc (in unele articole de blog) despre oameni plecati dintre noi. Mie nu-mi plac pierderile. De niciun fel. Prefer sa nu am castiguri noi decat sa traiesc vreo pierdere. Constientizez in aceasta vreme mai mult ca niciodata ca ireversibilitatea pierderii unei  persoane este gandul cel mai anevoios de suportat, de catre mine, cel putin. Nu voi fi niciodata pregatita sa fiu lipsita de cei dragi, de AI MEI.
Cateva cuvinte despre tata
Am scris intr-un articol ca seman cu mama la intransigenta privind toleranta fata de superficialitatea judecatii omenesti si ca prefer izolarea decat inter-relationarea cu oricine,  in orice conditii. Nu am energie sa ma tot explic si sa ma tot spal de etichetele care , nedrept adeseori mi se pun. Nu ma victimizez, este ceea ce inteleg sa aleg pentru binele meu. Cand sesizez ca am fost la randul meu nedreapta cu altul, ma rascumpar, e cumplit sa nu ai aceasta sansa, dar asta e alta poveste.
In articolul de azi va voi spune de ce seman si cu tata si de ce in unele privinte ma feresc sa seman cu el. Tatal meu are foarte mult umor, este calm si ultra-tolerant, generos pana la sacrificiu de sine, modest si umil incat nu-si acorda siesi nici a mia parte din respectul pe care-l acorda tuturor celorlalti, ceea ce pe pamant nu este deloc de preferat.

Tata a inteles despre viata ca este ceva in care ai numai obligatii, nu si drepturi, ca interesele si parerile oricarui altul sunt mai importante decat ale sale. Nu s-a maturizat, cred eu. Sau este foarte detasat (dezinteresat?) de rostul fapturii sale. Spre deosebire de el, eu imi apar fiinta si nu las la latitudinea nimanui sa hotarasca ce am nevoie, ce merit, ce am dreptul. Fiind vulnerabilizata de efectele bolii mele si de unele minusuri omenesti, inteleg sa trec la randul meu cu vederea slabiciunile comportamentale ale altora, dar asta numai atata timp cat nu sunt eu insumi acuzata si judecata in lipsa si fara drept de apel de acestia. Nu vreau sa fiu neplacuta, dar pentru ca de fiecare data cand le cerem oamenilor sa fie altceva decat ei insisi, ii dispretuim, mi se pare de preferat sa-mi protejez cu orice riscuri Eu-l de desconsiderarea celor care nu-l accepta ca atare. Daca nu-l ocrotesc eu insumi, cine s-o faca? Si ce mi-ar mai ramane decat slugarnicia ca moneda de schimb pe
ntru falsa recunoastere si recunostinta a celorlalti. Cumva, ca si tata, sunt si eu detasata, escapista uneori, dar am instinctul de conservare mai bine dezvoltat si intra la timp in actiune sa ma salveze cand ma simt in pericol.
Sa le dea Dumnezeu inca ani multi tatalui meu, mamei mele, tuturor si fie sa nu mai aud de disparitii.