Loading...
Blog

Intrebari fara un semn real de intrebare

– dialog imaginar –
Tie nu iti este teama ca vei obosi ascultandu-ma? Mie da.
Nu iti e frica de saracirea sentimentului, de ratacirea gandirii, ori de slabirea fortelor inimii? Nu te gandesti niciodata ca, la un moment dat, eu nu voi mai fi acea blanda si calda culoare ce iti mangaie si incalzeste sufletul avid de iubire, ci voi deveni artagoasa, nervoasa, tipicara si mult prea capoasa sa-ti ascult, fie si o fraza, cuminte, pana la capat? Cum? Ah, stiu… uneori deja sunt, deci nu mai exista riscul asa sa devin
Nu ai teama ca, intr-o zi, te vei uita spre chipul meu si-ti va rasari in minte, sau, vai!, si in suflet, intrebarea: oare cine esti tu? Nu te macina indoiala ca nu vei avea mereu rabdarea pe care o ai acum… sau ca eu nu o voi putea dobandi? Nu te apasa gandul ca iubirile, mai nou, se transforma in timp? In prietenii, amicitii, legaturi diverse, afecte necunoscute sau prea putin recunoscute…
Nu te-ai gandit niciodata cum ar fi, ca atunci cand ma privesti, sa vezi mai intai raul din mine si abia apoi esenta de bun si de bine? Nu iti e frica ca s-ar putea sa te plictisesti de o iubire atat de… “banala”, cuminte si uneori monotona, ca a mea? Nu iti e teama ca, intr-o buna (sau mai rea) zi… eu voi fi ocupata cu treburi dureros de obisnuite, iar tu iti vei dori tot mai mult necumintenia iubirii, pasiunea noului, diversitatea simtirii?
***
Nu raspunzi.

Hm. Stii deja raspunsul la tot ce am descris eu mai sus. Si parca iti zaresc un zambet, usor incruntat, adapostit in coltul gurii, zambet aducand a intelegere a tot ceea ce spun. Stii un raspuns. Dar nu ai cum sa-l rostesti. Ai trecut prin el, iar acum nu te gandesti decat la miezul cel bun si pufos al indragostirii. Imi spui sa las cuvintele pe un plan secund si sa pun mereu faptele, actiunile pe primul loc. Faptele, adica trairea. Sensul. Rostul. Iti spun si eu atunci: orice ar fi, de IUBIREA din inima sa nu ma lasi nicicand sa uit, sa nu uiti nici tu… de EA nu.